Primul loc de munca
Anii au trecut şi perioada facultăţii a intrat în albumul cu amintiri frumoase ale vieţii. Un nou drum se afla în faţa mea, acel drum pe care fiecare îl începe o dată în viaţă, drum în care trebuie să demonstrezi că părinţii nu au avut degeaba încredere în tine, un drum plin de greutăţi, nedreptăţi, succese, dar şi insuccese, clipe frumoase sau momente dramatice. Aveam în faţă începutul carierei şi nu vroiam să o dau în bară, iar în spate un imens rucsac cu entuziasmul, naivitatea şi dorinţa de a schimba lumea a tânărului absolvent de facultate. Am reuşit să obţin ore la liceul pe care, cu patru ani înainte îl absolvisem, devenind astfel coleg cu mulţi dintre foştii mei profesori, situaţie destul de ciudată care a ajutat starea de discomfort deja creată de un sistem destul de opac şi rigid şi care îmi golise rucsacul de bunele intenţii pe care le avusesem la terminarea facultăţii. Şi mi-am promis că îmi voi schimba locul de muncă cu prima ocazie care mi se va ivi şi, din fericire pentru mine, s-a ivit destul de repede, după nicio lună de la angajare. Una dintre cele două universităţi din oraş, având nevoie de un profesor de limba engleză, a fost atunci ocazia mea. Am luat decizia de a părăsi liceul unde predasem numai două săptămâni, cu bucurie, dar şi cu strângere de inimă, neştiind ce va urma. Dar eram hotărât să risc şi bine am făcut, deoarece, în cele din urmă s-a dovedit că a fost o decizie bună. Am intrat astfel pe drumul carierei universitare într-o universitate aflată şi ea la început de drum, fiind în pragul acreditării. Am găsit în această universitate colegi tineri cu care m-am înţeles perfect din prima clipă. Am lucrat împreună la dosarul de acreditare nopţi la rând, împărţind cafelele şi cutiile de pizza, astfel aflând ce înseamnă munca în echipă. În CV-ul de angajare scrisesem că îmi place să lucrez în echipă, dar numai lucrând la acel dosar de acreditare am aflat ce înseamnă cu adevărat munca în echipă. Nopţile petrecute cu colegii au sudat relaţiile dintre noi, devenind în scurt timp mai mult decât simpli colegi de servici, am devenit prieteni. Primul an când am predat la această universitate cu profil economic a fost anul în care aveam o dublă calitate: de profesor, dar şi de „învăţăcel”, deoarece nu ştiam mai nimic despre domeniul pe care îl predam. Aşa că ziua mă duceam la facultate şi îmi predam orele, iar seara, când veneam acasă mă apucam de învăţat terminologie economică în limba engleză, concepte economice legate de management, marketing contabilitate, corespondenţă comercială, uzanţe economice şi de protocol. Sigur că şi anii care au urmat au fost ani de acumulări pentru mine, ani în care am învăţat multe lucruri, inclusiv despre „spiritul de antreprenor”. În timp ce anii se scurgeau, căpătam din ce în ce mai multe responsabilităţi care mă îndepartau de meseria mea, predarea limbii engleze. Încetul cu încetul, am ajuns să prefer să fac alte activităţi decât să predau engleza. În acest moment, mi-am dat seama că mă îndepărtasem foarte mult de absolventul acela care a ieşit din facultate cu dorinţa de a se dedica celor (mici în special) care vroiau să înveţe limba engleză. Am simţit că trebuia să fac din nou o schimbare în carieră. Aşa că am decis să pornesc pe cont propriu, să îmi fac propria afacere, să îmi pun la lucru acel „spirit antreprenorial” pe care simţeam că îl am. Am luat decizia de a pleca de la universitate şi de a porni pe cont propriu în trei zile. A fost un risc enorm pe care mi l-am luat, dar ştiam de ce anume eram în stare, aveam încredere în mine şi eram dispus să muncesc. Când i-am spus rectorului că doresc să plec şi că m-am gândit îndelung la această schimbare (aici exagerând un pic mai mult, de fapt minţind în toată regula), replica sa a fost că deciziile bune sunt acelea care nu sunt calculate în detaliu şi care sunt luate mai din scurt. Timpul mi-a demonstrat că a avut mare dreptate.
