Liceu
În anul 1990, am trăit primele emoţii ale primului examen din viaţa mea: examenul de admitere la liceu. Înainte de examen, tata m-a întrebat ce vreau sa fac în viaţă şi unde anume vreau să mă înscriu. Fără ezitare, i-am răspuns că vreau să învăţ limbi străine, deşi el ar fi vrut să studiez la profilul matematică fizică. Dar, spre regretul meu de acum, mă cam certasem cu matematica prin clasele 5-8. Cine are urechi, să audă ce spun eu aici, deoarece regretele de mai târziu nu mai au nicio importanţă dacă nu înveţi la timpul potrivit. Văzându-mă tatăl meu aşa de hotărât, a acceptat în final să urmez profilul uman, secţia de limbi străine. Liceul a fost o perioadă extrem de frumoasă din viaţa mea, de fapt, a fost cea mai frumoasă perioadă. Am legat în timpul liceului prietenii care durează şi în ziua de azi, m-am apropiat un pic şi de chitară, studiind câteva acorduri, am ascultat multă muzică bună împreună cu colegii mei, ne-am distrat cât s-a putut de mult, dar am şi învăţat. Am avut în timpul liceului, o dirigintă extraordinară, care ne-a sădit în suflete dragostea pentru limbile străine, iar pe mine, personal, m-a făcut să îndrăgesc meseria de dascăl. Credeam încă din clasa a 8-a că voi fi profesor de engleză, dar „doamna dirigintă” a fost cea care m-a făcut să spun cu convingere: „Voi fi prof’ de engleză!”. Întotdeauna îi voi fi recunoscător doamnei Cristina Iacob, „doamna dirigintă”. Nu pot să uit niciodată sclipirea din ochii dânsei, când, în anul 1994, am vizitat-o împreună cu alţi colegi la şcoală, am dat efectiv buzna în clasa unde avea oră şi i-am spus că luaserăm la facultate.
