Facultate

În anul 1994, emoţiile examenului de admitere la facultate au fost amplificate şi de obsesia gândului că, dacă nu intram la facultate, trebuia să mă prezint la unitatea militară unde urma să îmi satisfac stagiul militar. Nu am suferit niciodată şi nici acum nu suport ceea ce se numeşte „beţia puterii”, adică un amărât să dea ordine stupide gen spălatul toaletelor cu periuţa de dinţi, doar pentru că el are puterea. Dar am scăpat de armată, deoarece am intrat la Facultatea de Litere şi Istorie din cadrul Universităţii din Craiova. Şi m-am mutat pentru următorii patru ani în Craiova, unde am petrecut alte clipe de neuitat, împreună cu noii colegi, alături de care am gustat din paharul dulce al succesului, când reuşeam sa obţinem note foarte bune la examenele foarte grele, dar şi din paharul amar al eşecului, când trebuia să dăm examenele din nou, în toamnă, aşa numitele restanţe, pe care noi le alintam în glumă „olimpiade”. În timpul facultăţii, mi-am câştigat primii bani împreună cu o colegă de grupă, ieşind în centrul Craiovei, puţin mai jos de intrarea în magazinul Mercur, cu o masă pliantă şi cu mărţişoare la vânzare, pe un frig şi un vânt de îţi îngheţa sufletul, nu alta. Aşa am aflat, pe propria piele, valoarea banilor. Şi tot în timpul facultăţii, am reuşit să îmi las părul lung, aşa cum îmi doream încă din timpul liceului, fiindcă: „Nu contează cât de lung ai părul/Important e cât şi cum gândeşti” – Vinovaţii fără vină în interpretarea regretatului Florian Pittiş.


Pasarea Colibri – Vinovatii fara vina

Am învăţat multe lucruri interesante, am audiat cursuri şi am participat la seminarii unde nu aveam timp să mă plictisesc, dar cel mai mult mi-a plăcut perioada când am făcut practica pedagogică şi când am intrat pentru prima dată într-o clasă de elevi, unde am predat primele ore de limba engleză din viaţa mea. Nu am să uit niciodată emoţiile trăite atunci, nu am să uit niciodată feţele copiilor care vroiau să mai afle ceva nou. Atunci, în acele momente am ştiut ce vreau să fac în viaţă: să lucrez cu copiii din clasele mici.

In facultate, in sfarsit cu parul lung In facultate, in timpul examenelor Moment de respiro, in focurile examenului de licenta

Înapoi

vizitatori