PRIETENUL cel Mare – Big BUDDY

Astăzi, 20 februarie, la River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie cu vânzare “Din suflet, pentru suflet”, în sprijinul Fundaţiei “Soul to Soul” din Râmnicu Vâlcea. Totul a pornit vara trecută, când, împreună cu Oana Avram, Andreea Bucă, Teodora Colţ şi Indru Nedelcu, am făcut un film de prezentare a fundaţiei. Atunci am învăţat o mulţime de lucruri despre viaţă, despre oameni la fel ca noi, dar cu nevoi speciale şi am descoperit noi sensuri ale verbului a ajuta.

Acum a venit rândul nostru să dăm o mână de ajutor fundaţiei. Totul a pornit de la o idee de-a mea, şi anume, de a lega o expoziţie fotografică de un eveniment cu scop caritabil. De aici, până la vernisajul expoziţiei de astăzi a fost drum lung, însă timpul a trecut parcă prea repede. Am făcut invitaţiile, am tipărit fotografiile, le-am caşerat, am printat o mulţime de fişe fiscale, ce să mai, am pregătit totul în cele mai mici detalii. A fost o muncă de echipă, a mea, împreună cu colegii mei de la Fotoclubul “Floarea de colţ”. Ştiţi şi voi cât de mult contează munca în echipă şi împărţirea sarcinilor. Ei bine, reuşita evenimentului de astăzi se datorează în mare parte echipei care s-a implicat în acest eveniment. Iar echipa a fost una mare, compusă din membrii Fotoclubului care au expus astăzi (Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Eugeniu Belivac, Bobiţă Cătuşanu, Ioan Ciobotaru, Cătălin Colniceanu, Victor Dumitrescu, Zaharia Dumitru, Trestian Găvănescu, Laurenţiu Holerga, Cristian Lăzărescu, Siţa Lixandru, Cătălin Nimigeanu, Claudiu Niţă şi Gabriel Ungureanu), la care s-a adăugat echipa celor 5 dintre voi (Oana Avram, Andreea Bucă, Teodora Colţ, Alexandra Maria şi Indru Nedelcu), care au ajutat la completarea fişelor fiscale 230, precum şi echipa Fundaţiei “Soul to Soul”.

Evenimentul a fost unul reuşit pe deplin, strângându-se din vânzarea fotografiilor 980 de RON, completându-se în jur de 20 de fişe fiscale, ceea ce mă face să simt o mare satisfacţie. Dar şi o mare mândrie, pentru cei cinci prieteni ai mei, prezenţi astăzi la Mall. Ei sunt: OANA AVRAM, ANDREEA BUCĂ, TEODORA COLŢ, ALEXANDRA MARIA şi INDRU NEDELCU. În faţa lor, mă ridic şi vorba celor de la o televiziune, JOS PĂLĂRIA!

Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc tuturor care au participat astăzi la acest eveniment, celor care au cumpărat fotografii, precum şi celor care au fost de acord să direcţioneze procentul de 2% din impozitul pe salariu deja reţinut anul trecut către fundaţia “Soul to Soul”, din Râmnicu Vâlcea.

Iată şi câteva imagini, realizate de prietenul meu Cătălin Colniceanu, un fotograf deosebit de talentat.

Vara trecută, o echipă mică, prin numărul participanţilor, dar mare prin ambiţia cu care am lucrat, am făcut un filmuleţ despre Fundaţia “Soul to Soul” din Râmnicu Vâlcea, iar la sfârşitul acelei săptămâni am spus că ne vom implica şi noi, pe măsura puterilor noastre, să ajutăm această fundaţie ca să strângă procentul de 2% despre care vorbim noi în film. Pentru aceasta, împreună cu Fotoclubul “Floarea de colţ”, am iniţiat un eveniment în sprijinul fundaţiei şi implicit în sprijinul copiilor de acolo. Este felul nostru de a ne implica, la fel cum puteţi să vă implicaţi şi voi, venind cu părinţii la acest eveniment.

Fotoclubul „Floarea de colţ” împreună cu River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea vă invită  sâmbătă, 20 februarie, anul curent, la etajul I al acestui centru comercial, să participaţi la expoziţia fotografică, cu vânzare, „Din suflet, pentru suflet”, în sprijinul Fundaţiei „Soul to Soul” – Râmnicu Vâlcea. Toate fondurile obţinute din vânzarea fotografiilor vor fi donate acestei fundaţii, iar persoanele interesate să sprijine această fundaţie pot completa, la faţa locului, Fişa 203, prin care pot direcţiona un procent de 2 % din impozitul pe salariul de anul trecut şi reţinut deja de stat, către această fundaţie.

Expun la această expoziţie: Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Eugeniu Belivac, Bobiţă Cătuşanu, Ioan Ciobotaru, Cătălin Colniceanu, Victor Dumitrescu, Zaharia Dumitru, Trestian Găvănescu, Laurenţiu Holerga, Cristian Lăzărescu, Siţa Lixandru, Cătălin Nimigeanu, Claudiu Niţă şi Gabriel Ungureanu.

Let’s get involved! – Haideţi să ne implicăm!

Rătăceam deunăzi printre imaginile din computer şi am găsit o imagine pe care am surprins-o în timpul unei ieşiri foto, prin satul Runcu, lângă oraş. Erau doi copii ieşiţi cu caprele pe izlazul satului, care, în ciuda unui vânt tăios şi rece, stăteau cu caprele lor, cufundaţi în joc. Nu ne-au băgat în seamă, fiind absorbiţi de refacerea unor scene din desenele animate, unde caprele jucau rolurile eroilor lor preferaţi din desenele animate. Trăgeau de capre, le puneau în anumite locuri, iar când cadrul era gata, apăreau ei, să se războiască cu nişte inamici imaginari. Erau aşa de nostimi şi cei doi băieţi, dar mai ales caprele. Iar noi, ciudaţii cu aparatele de fotografiat, eram ignoraţi cu un succes fulminant. M-a fermecat atitudinea lor. Nu le păsa că eram acolo, nu le păsa că ar fi putut arăta caraghioşi, punând caprele să joace anumite roluri. Ei ştiau numai una şi bună: să respecte “scenariul”.

Ei bine, da! Asta îmi doresc şi eu pentru anul viitor. Să am determinarea lor, indiferenţă faţă de răutăţile ce ar putea veni gratuit, dar, poate, cel mai important, să îmi păstrez spiritul acela al copilăriei care ne dădea odinioară puterea să ne avântăm în orice luptă, chiar dacă pentru asta trebuia să mutăm munţii din loc. Şi îmi mai doresc ceva: să fiu mai pragmatic. Să nu mai ajung în situaţia să fiu numit prost, numai pentru că pun mai presus interesele altora, convins fiind că aşa este corect. Iar restul, sunt convins că va veni de la sine.

Vă doresc şi vouă, dragii mei prieteni mai mici, mult succes la şcoală, numai note bune, dar şi împlinirea dorinţelor pe care le aveţi pentru anul care va începe în trei zile şi două nopţi. Ne revedem la engleză săptamâna viitoare! Distracţie frumoasă!

Scriind postul trecut despre cum se face o astfel de acţiune de voluntariat şi care sunt condiţiile pentru a participa la o astfel de acţiune, mi-a venit ideea de a face următoarea acţiune de voluntariat împreună. Adică de la prima până la ultima etapă să facem totul împreună. Iată cum trebuie să procedăm:

1. Identificarea locului sau a persoanelor care au nevoie de ajutorul nostru. Gândiţi-vă la un astfel de loc sau la anumite persoane care au nevoie de noi şi scrieţi aici propunerile voastre. Propunerea cu cele mai bune argumente va fi viitoarea noastră acţiune.

2. Prezentarea situaţiei. O echipă mică, neapărat cel care a făcut propunerea va face parte din echipă, vom merge la faţa locului şi vom face un filmuleţ despre acea situaţie. Acest filmuleţ va fi postat aici pe site pentru ca toată lumea să vadă despre ce este vorba şi ce vom avea de făcut.

3. Organizarea acţiunii. Orice acţiune pe care o facem va trebui bine organizată. Trebuie să stabilim de ce facem această acţiune, cum putem să îi determinăm şi pe alţii să participe la această acţiune, ce ne trebuie, etc.

4. Mediatizarea acţiunii. Orice acţiune de voluntariat ori de binefacere trebuie mediatizată, adică trebuie anunţată publicului larg, cine ştie, poate şi alţii vor dori să ne ajute ori poate că vom face oamenii care vor citi sau auzi despre noi mai responsabili.

5. Acţiunea propriu-zisă. Vom derula acţiunea, urmând ca la finalul ei să vedem dacă am reuşit să facem ceea ce ne-am propus.

Cam acesta este planul. Aştept, aici, pe blog propunerile voastre, iar dacă aveţi întrebări, nu ezitaţi să mă contactaţi pe mess. HAI SĂ NE IMPLICĂM!

A trecut ceva timp de la acţiunea noastră de la Malul Alb, acţiune, care din punctul meu de vedere, a fost un succes. Doar au scris şi ziarele despre noi, nu? A fost primul pas, a fost prima acţiune de acest gen, iar faptul că ne-am mobilizat şi am realizat-o foarte bine, m-a convins să o repetăm, să facem mai mult pentru comunitatea în care trăim, pe scurt, să ne implicăm. Ce ziceţi?

Mulţi dintre prietenii mei m-au întrebat, de fapt, m-au rugat să repetăm acest fel de acţiuni cât mai des. Dar, pentru a înţelege ce este de fapt voluntariatul, cum se fac şi organizează acţiunile de voluntariat, am să vă explic în rândurile de mai jos, povestindu-vă cum am făcut acţiunea de la Malul Alb.

În primul rând, am găsit locul care avea nevoie de ajutorul nostru. Ştiţi cu toţii că hobby-ul meu este fotografia, mai ales fotografia în natură, poate de aceea am şi devenit mai sensibil la mizeria aruncată de toţi nesimţiţii oraşelor. Aşadar, căutând un loc de fotografiat păsări de apă, am ajuns la Malul Alb, exact în zona pe care am curăţat-o noi. Nu îmi venea să cred ochilor ceea ce vedeam. Parcă fusese acolo un concurs cu premii foarte atractive, intitulat “Cine este cel mai mare nesimţit?”, cu probe de genul aruncarea sticlelor de plastic în râu ori şutatul dozelor de aluminiu la punct fix. Dar, cred că a avut loc şi o lecţie de fizică, în natură, intitulată “Să ne convingem că sticlele goale de plastic plutesc pe apă.” Trebuia să fac ceva. Trebuia să arăt tuturor mizeria de aici.

Aşa mi-a venit ideea celor două proiecte de astă vară. Aşa am decis că trebuie să ne implicăm, aşa s-a născut sloganul “LET’S GET INVOLVED” (HAIDEŢI SĂ NE IMPLICĂM). Şi aşa am realizat că putem să facem cunoscută mizeria de la Malul Alb. Aşa că ne-am pus pe treabă şi am făcut cele două filmuleţe. Ne-am şi distrat în timp ce făceam filmuleţele, deoarece au fost numeroase faze haioase, încurcări de replici şi altele asemenea. Am postat filmuleţele pe internet şi au început să apară şi reacţii. Unul din filmuleţe chiar a fost apreciat de comunitatea Youtube, fiind recompensat cu patru steluţe. La acestea s-au adăugat şi aprecierile prietenilor mei şi a unora dintre părinţii celor care au participat la proiect. Deja eram convinşi: scopul nostru era atins. Am atras atenţia asupra problemei de la MAlul Alb.

Dar nu era destul. Vorbind cu micii mei prieteni, mi-au spus: “La finalul filmului am zis cu toţii să ne implicăm, atunci hai să ne implicăm până la capăt. Haideţi să mergem să facem curat la Malul Alb!” Da, a fost ideea lor, puternic motivaţi de ceea ce văzuseră şi filmaserăm. Cred că aceasta a fost cea mai puternică motivaţie de care au avut nevoie pentru a se implica. Vroiau să mergem numaidecât, dacă se putea chiar în acea zi. Însă le-am spus că trebuia să organizăm bine această acţiune ca să fie un succes, astfel că le-am propus să facem acţiunea toamna, ca să putem da sfoară în ţară să fim cât mai mulţi.

Vara a trecut, a început şcoala şi noi încă nu făcusem ceea ce ne propusesem: curăţenia la Malul Alb. În prima săptămână de ore, i-am întrebat pe micii mei prieteni dacă în week-end pot veni la acţiunea de curăţare, la Malul Alb şi dacă mai pot anunţa şi alţi prieteni de-ai lor. Sigur, unii au spus pe loc, “da, voi veni, negreşit”, alţii mi-au spus că aveau deja planuri pentru acel week-end, alţii au vrut mai întâi să îşi întrebe părinţii înainte de a da un răspuns final. Tuturor le-am spus că ceea ce urma să facem în week-end era o acţiune de voluntariat, asta însemna că, pentru a participa la această acţiune, trebuiau îndeplinite trei condiţii: 1. părinţii să fie de acord; 2. să îşi dorească sincer să vină şi 3. să nu aibă altceva de făcut în acel week-end. Sigur, cu o seară înainte de acţiune am primit câteva telefoane prin care eram rugat să îi scuz pe unii dintre prietenii mei mai mici, deoarece fie aveau altceva de făcut, fie erau răciţi. Le-am spus tuturor că nu este nicio problemă, deoarece acţiunea noastră era una voluntară: participa cine putea şi cine vroia. Nu era niciun fel de supărare dacă vreunul dintre cei care promiseseră nu mai puteau veni. Nu îmi propusesem să fac o “acţiune voluntară cu caracter obligatoriu” ) cum se mai fac…

Ziua stabilită a venit, sacii de gunoi şi mănuşile de plastic erau cumpărate, micuţii noştri prieteni de la Grădiniţa Happy Kids erau anunţaţi, bunul meu prieten, Bobiţă Cătuşanu şi familia lui erau gata, ce să mai, totul era pregătit. Ne-am întâlnit la gară şi am plecat spre Malul Alb. Ne-am organizat şi am început să facem treabă. Sincer, nu credeam că vom reuşi să facem prea mult, dar am rămas efectiv surprins de repeziciunea cu care se umpleau sacii şi de hărnicia micilor mei prieteni. Ei, da, asta însemna o acţiune de voluntariat bine gândită şi bine motivată. Iar, la sfârşitul acţiunii noastre, nu vă puteţi închipui ce satisfacţie am trăit cu toţii, văzând maşina de gunoi a societăţii URBAN SA cum pleca cu gunoiul strâns de noi, iar în urma ei rămânea natura curată. Despre asta este vorba până la urmă: să simţi satisfacţia lucrului bine făcut, mai ales a lucrului făcut de tine.

În această acţiune, ca şi în multe alte ocazii, am avut lângă mine şi aparatul de fotografiat. Am făcut poze pentru a le posta pe acest site, să arătăm tuturor acţiunea noastră, dar mai ales să îi determinăm pe cei care aruncă mizeria să nu o mai facă. Într-o doară, m-am gândit să anunţ şi presa despre această acţiune. Am apelat la prietenul meu Bobiţă Cătuşanu, care, prin natura profesiei sale de muzician, are legături cu presa şi care m-a ajutat să concep un comunicat de presă. L-am trimis fără să fiu convins că vom apărea în prea multe ziare. Dar, această acţiune se pare că a fost un succes, fiind astfel relatată de o bună parte a mass-mediei locale.

A fost o experienţă bună, din care am avut cu toţii de învăţat, deopotrivă cei mici, dar şi cei mari. Cei mari ar trebui să înveţe de la cei mici dorinţa de a avea natura curată, dorinţa de a face treabă atunci când este nevoie, dorinţa de a se implica atunci când comunitatea are nevoie de ei. Dragi prieteni, vă felicit şi vă rog să mă credeţi când vă spun că aţi reuşit să mă faceţi foarte mândru de voi! Cât despre mine, deja am căpătat experienţă în a organiza astfel de acţiuni, pe care le vom face pe viitor împreună. Fiindcă împreună putem face multe lucruri frumoase şi utile. Pentru că, dacă suntem o “gaşcă de prieteni” , ne vom ajuta între noi, dar vom ajuta şi comunitatea în care trăim.

Sâmbătă, 26 septembrie, ora 10.00, în faţa gării. Gaşca de prieteni s-a strâns încet, încet şi am pornit spre Malul Alb, unde astă vară am filmat aceste scene incredibile. Am avut parte de tot sprijinul familiei, la această acţiune participând soţia mea, Ingrid, fiul meu, Theodor, precum şi bunii noştri prieteni, familia Cătuşanu (Anca, Bobiţă, Mihnea şi Rareş), făcând astfel o gaşcă mare de prieteni, şi mici şi mari.

Mai fusesem cu o săptămână înainte în aceste locuri cu prietenii mei fotografi, iar malul Oltului arăta cam aşa:

Am ajuns la 10 şi jumătate în locaţie şi ne-am organizat. Am luat mănuşile din plastic, am desfăcut sacii şi ne-am apucat de treabă. Între timp, gaşca noastră de prieteni s-a mărit, aici ajungând şi câţiva dintre copiii Grădiniţei Happy Kids din Râmnicu Vâlcea, împreună cu părinţii lor.

Sacii se umpleau foarte repede, iar pajiştea începea să îşi recapete din înfăţişarea ei normală, din demnitatea furată de sticlele din plastic aruncate aiurea de nesimţiţii oraşelor. Am coborât şi lângă râu, profitând de faptul că nivelul Oltului a fost scăzut şi am curăţat şi malul râului.

Copiii s-au organizat foarte bine fără să le spun eu sau alt adult de prin preajmă; unul ţinea sacul celălalt se apleca şi lua sticla de plastic, lucrând astfel în echipă. Da, asta înseamnă lucrul în echipă, iar micii mei prieteni cred că astăzi au învăţat această lecţie esenţială pentru viaţă. Am fost astăzi o echipă, o gaşcă mare, iar ceea ce la început părea imposibil, în două ore deja era realitate.

Cu ajutorul domnului prefect Remus Grigorescu, căruia îi mulţumesc pentru sprijin, am reuşit să iau legătura cu Domnul Ion Cîrjan, directorul SC Urban SA – Sucursala Vâlcea, care a trimis un container pentru a încărca sacii cu gunoiul strâns de noi. Vă vine să credeţi sau nu, UN CONTAINER a fost umplut în câteva minute cu sacii noştri, în jur de 150 de saci, poate chiar mai mulţi. Mulţumim URBAN că aţi fost alături de noi, dar mai ales că aţi fost la înălţime!

Cam aceasta a fost ziua de astăzi şi prima noastră acţiune de voluntariat. Iar aceasta a fost “gaşca” de prieteni care s-au răfuit cu nesimţirea.

Nu am făcut această acţiune ca să dăm o lecţie autorităţilor, am vrut numai să ne răfuim un pic cu nesimţirea celor care, deşi spun că le place să-şi petreacă timpul liber în natură, “nu poate” să îşi strângă gunoiul atunci când pleacă acasă. Şi lasă după ei sticle goale de plastic ori doze de aluminiu, cutii din plastic, încălţări vechi şi câte şi mai câte ciudăţenii. Le-am spus micilor mei prieteni că natura este de fapt casa noastră, iar dacă acasă nu aruncăm sticle de plastic în cadă, să nu o facem nici afară, în natură. Noi, adulţii, trebuie să le lăsăm o casă curată, dar din păcate, adulţii sunt mai preocupaţi cum să polueze natura, în niciun caz cum să o protejeze.

Sper că participanţii la acţiunea de astăzi au învăţat de ce nu este bine să arunci o sticlă de plastic în râu. Pe moment, ea dispare din faţa ochilor noştri, dar cu siguranţă va ajunge undeva. Undeva unde  mai sunt alte sute de sticle. Şi aşa vor avea în faţa ochilor peisaje precum cele de mai sus.

Acum, seara, când scriu aceste rânduri, oboseala se face simţită în toate oasele şi în toţii muşchii. Mă gândesc însă la micii mei prieteni care astăzi timp de două ore au trebăluit ca nişte furnicuţe. Ei trebuie să fie un exemplu de urmat pentru cei mari, care stau ascunşi prin birouri şi care elaborează tot felul de politici regionale, materiale informative şi alte chestii de genul acesta. Nu spun că aceste lucruri ne sunt inutile, dar parcă sunt prea multe, şi politici, şi broşuri informative, şi este prea puţină acţiune concretă. Lăsaţi doamnelor şi domnilor luxul biroului, puneţi-vă cizmele şi mănuşile de cauciuc şi poftiţi de urmaţi exemplul celor mici, pentru că TREBUIE SĂ VĂ FIE UN EXEMPLU DEMN DE URMAT!

Părinţii celor care au venit astăzi, trebuie să fie foarte mândri de copiii lor, pentru că în loc să stea să se joace cu prietenii ori să se relaxeze, au vrut să vină astăzi să facă curat în casa de afară!

Aceştia sunt PRIETENII mei prezenţi astăzi, poate la prima lor acţiune de voluntariat, de care şi eu, sunt foarte mândru:

1. Rareş Cătuşanu – grupa pregătitoare
2. Mihnea Cătuşanu – clasa 1
3. Theodor Belivac – clasa 1
4. Karla Copilu – clasa 1
5. Georgescu Teodora – clasa 1
6. Ştefania Cebuc – clasa a 3-a
7. Cristian Purcea – clasa a 3-a
8. Diana Georgescu – clasa a 4-a
9. Alexandru Ilie – clasa a 4-a
10. Adrian Niţulescu – clasa a 5-a
11. Andreea Voicu – clasa a 5-a
12. Iris Sanda – clasa a 5-a
13. Oana Avram – clasa 7-a
14. Urjan Teodora – clasa a 7-a
15. Ştefan Popa – clasa a 7-a
16. GRĂDINIŢA “HAPPY KIDS” Râmnicu Vâlcea

P.S. Cei care nu aţi putut veni astăzi, nu vă faceţi probleme, pentru că răfuielile cu nesimţirea vor continua. Asta v-o promit eu!

Acţiunea noastră a fost un succes, fiind deja relatată de presa locală:

Adevărul de seară (link)

Am avut şi ajutoare de nădejde (link)

Monitorul de Vâlcea (link)

Viaţa Vâlcii (link)

Impact Real (link)

Portal de stiri (link)

Împreună cu mai micii mei prieteni am realizat în această vacanţă, în primele două săptămâni ale Proiectelor de Vară două filmuleţe (primul şi al doilea) în care ne-am manifestat indignarea şi în care am încercat să tragem un semnal de alarmă faţă de ceea ce se petrece la “Malul Alb”, chiar lângă oraşul în care trăim. Am văzut şi am filmat lucruri incredibile care ne-au făcut să ne gândim de două ori înainte de a arunca o sticlă de plastic într-un râu sau ambalajele produselor cu care mergem la picnic aiurea pe iarbă. Am realizat că trebuie să respectăm natura dacă vrem ca şi ea să aibă grijă de noi, să nu ne mai pedepsească cu inundaţii, alunecări de teren şi alte dezastre.

De aceea, vă propun, dragi prieteni, să ne adunăm şi să ne unim forţele deoarece este mult de muncă, după cum, cu siguranţă, aţi văzut. Aşa că, dacă aveţi prieteni dornici să ajute ori poate chiar dintre părinţii voştri dacă vor să pună umărul, orice ajutor, credeţi-mă că este mai mult decât bine venit. Vom derula această acţiune în speranţa că nesimţiţii “cărora le place atât de mult să-şi petreacă timpul în natură”, să nu mai uite să îşi ia cu ei resturile din plastic pentru a le arunca la gunoi, în oraş.

Daţi sfoară în ţară (un Instant Message la toată lista din messenger ar fi nemaipomenit) şi haideţi să fim cât mai mulţi acolo şi, sigur, oricine este bine venit. Copiaţi detaliile de mai jos şi haideţi să facem ceva! HAIDEŢI SĂ NE IMPLICĂM!

“Malul Alb, de lângă oraşul nostru, suferă din cauza nesimţiţilor care au confundat Oltul cu propriul lor coş de gunoi, mizeria(ca să vă convingeţi, intraţi aici http://www.prietenul-cel-mare.ro/2009/07/proiect-video-despre-plasticul-aruncat-aiurea )e multă, dar şi noi putem fi mulţi, nesimţirea este mare, dar şi noi putem să o arătăm cu degetul. Haideţi să facem ceva, haideţi să ne implicăm în viaţa comunităţii în care trăim. Sâmbătă, 26 septembrie 2009, vă aştept cu mănuşi şi saci de plastic la Malul Alb să facem curăţenie. Hai să ne întâlnim la gară, la ora 10.00 şi vom merge împreună să facem curat. GAŞCA TOATĂ SE IMPLICĂ. TU DE CE STAI PE GÂNDURI? O SĂ LE STRIVEŞTI!

P.S. Nu uitaţi să vă aduceţi şi o sticluţă cu apă şi un sandviş şi o să vedeţi ce gustos este în mijlocul naturii curate!”

Este deja septembrie şi pur şi simplu nu îmi vine să cred cât de repede a trecut această vară. Ştiţi şi voi că atunci când faci multe lucruri şi pe deasupra îţi mai face şi plăcere ce faci, timpul trece foarte repede. Aşa a trecut şi această vară, deoarece am avut de făcut foarte multe lucruri, atât cu voi, micii mei prieteni, dar şi acasă. Anul acesta este un an important pentru mine şi familia mea, deoarece fiul meu va merge la şcoală, în clasa întâi. Vor fi emoţii, cu siguranţă, dar va fi şi optimismul unui nou drum în viaţă. Pentru aceasta, a trebuit să facem câteva modificări în casă pentru a-i facem fiului meu camera lui, cameră unde îşi va face temele. Astfel că, am hotărât împreună cu soţia mea să zugrăvim întregul apartament. Am vrut să zugrăvim noi înşine, pentru că mare lucru nu părea a fi. Ei bine, prima impresie a fost destul de greşită, deoarece a fost destul de multă bătaie de cap. Însă, cu ambiţie, am trecut peste orice obstacol care ni se părea de netrecut şi am reuşit să terminăm totul în timp util, având în acelaşi timp satisfacţia lucrului făcut de noi şi mai mult decât atât, lucrului făcut bine.

Nu vreau însă să vorbesc în această postare despre ce am făcut acasă. Voi scrie despre ce am realizat noi, dragi prieteni, împreună, în timpul proiectelor. Primul lucru, şi cu siguranţă cel mai important, este că am învăţat cu toţii câte ceva din sensul verbului a ne implica. Am văzut că lumea în care trăim şi natura au nevoie de ajutorul nostru. Am realizat că trebuie să luăm atitudine atunci când nu ne convine ceva.

În al doilea rând, sunt sigur, că aţi realizat câte se pot face cu ajutorul unei camere de filmat ori al unui aparat de fotografiat. Sunt mijloace, pe care, chiar dacă sunteţi mai mici, puteţi să le folosiţi şi voi, făcând ceva creativ, nu numai pentru arhicunoscutele site-uri de socializare gen hi5 sau facebook.

De asemenea, am învăţat multe lucruri. Voi aţi învăţat de la mine şi, vă vine să credeţi sau nu, eu am învăţat de la voi. Eu nu sunt omul care pretinde că le ştie pe toate şi vreau să vă spun că nu îi suport pe cei care au impresia că sunt atât de deştepţi încât soarele se învârte după ei. Au numai o mască pe faţă, o mască cu care vor să ascundă faptul că sunt multe lucruri pe care, de fapt, nu le ştiu. Am avut o profesoară în facultate, care ne-a spus în felul următor: “Vai de profesorul care nu învaţă nimic de la elevii săi, deoarece acesta este condamnat la mediocritate!” Şi, credeţi-mă, mare dreptate a avut această profesoară. De aceea, îmi ţin mereu ochii şi mintea deschise pentru a mai învăţa câte ceva nou de la voi. De asemena, vreau să vă spun că am mare încredere în ideile voastre. De aceea, dragi prieteni, vă aştept cu păreri, propuneri pentru tema generală a anului viitor. Anul aceasta am încercat să ne implicăm şi ne vom implica ori de câte ori vom avea ocazia. Haideţi să facem ceva special şi anul viitor!

Vara aceasta, am găsit şi prieteni noi, prieteni de la care am avut de învăţat şi care se bazează pe noi. Sunt cei de la Fundaţia “Soul to Soul” care ne-au învăţat lecţia ambiţiei. Ne-au învăţat că atunci când îţi pui ceva în cap şi eşti îndeajuns de hotărât să faci ce ţi-ai propus şi pui pasiune în ceea ce faci, nu numai că vei reuşi, dar vei avea şi o imensă satisfacţie.

A fost o vară plină de evenimente care nu m-au lăsat să mă plictisesc. Am avut atâtea de făcut, încât nu am mai avut timp şi pentru pasiunea mea, fotografia. Dar nu regret, din contră, mă bucur că am reuşit să fac atâtea lucruri şi să împart cu voi, dragi prieteni, atâtea clipe frumoase.

Când am început să organizez lecţii private de engleză, dragi prieteni, am avut alături de mine dorinţa puternică de a reuşi să vă fac să îndrăgiţi limba engleză, să vă învăţ câte ceva din experienţa mea de viaţă, să vă ajut să descoperiţi lumea înconjurătoare, am avut entuziasmul unui început în care aveam foarte mare încredere, am avut ambiţia de a nu mă lăsa învins de obstacole, am avut familia care m-a susţinut în permanenţă, dar mai ales, v-am avut pe voi, dragi prieteni, cei care aţi fost pentru mine inspiraţia de a mai face ceva nou, cei care mi-aţi oferit satisfacţia profesională văzându-vă cum evoluaţi de la o săptămână la alta, cei care m-aţi făcut extrem de mândru, când v-au fost lăudate proiectele.

Săptămâna trecută, am primit un telefon de la unul din reporterii ziarului “Adevărul de Seară” care mi-a propus să ne întâlnim în vederea realizării unui interviu. Am stabilit împreună detaliile întâlnirii şi ne-am întâlnit. Pe măsură ce curgeau întrebările şi povesteam frânturi din viaţa mea, vedeam cu ochii minţii filmul evoluţiei mele. De când am început această activitate, într-una din camerele apartamentului părinţilor mei, până astăzi, acest film imaginar s-a derulat, încet, încet, făcându-mă să mă simt mândru cu ceea ce am realizat până acum. Dar, în acelaşi timp, mi-am dat seama, că nu aş fi putut să realizez tot ceea ce am realizat fără ajutorul vostru, dragi prieteni, fără încrederea pe care părinţii voştri mi-au acordat-o, fără munca pe care aţi depus-o şi voi alături de mine în timpul verilor toride în care am realizat nişte proiecte extraordinare.

Sigur că satisfacţia pe care o simt în aceste zile este imensă, însă mă şi obligă să fiu în permanenţă mai bun, să caut mereu ceva nou, să evoluăm împreună!

De aceea, dragi prieteni, pentru toate acestea VĂ MULŢUMESC !

Prima săptămână din perioada proiectelor s-a încheiat, iar sentimentul care mă încearcă este unul de mulţumire, de satisfacţie pentru ceea ce am reuşit să realizăm. Sigur că se putea mai mult. Sigur că mai avem de lucrat, dar sunt sigur că suntem pe drumul cel bun, iar în săptămânile care vor urma vom reuşi să ne facem auzită vocea.

Pentru primele două săptămâni, ne-am propus să arătăm tuturor unde a ajuns nesimţirea unor oameni care, deşi spun că iubesc natura şi că vor să îşi petreacă cât mai mult timp în natură, se comportă ca nişte nemernici care cred că râurile sunt coşul lor de gunoi. Sper din tot sufletul ca, văzând aceste imagini să îşi schimbe concepţiile şi ideile, astfel reuşind şi noi să ne atingem scopul, acela de a trage un semnal de alarmă.