Vara 2009 – o vară plină

Este deja septembrie şi pur şi simplu nu îmi vine să cred cât de repede a trecut această vară. Ştiţi şi voi că atunci când faci multe lucruri şi pe deasupra îţi mai face şi plăcere ce faci, timpul trece foarte repede. Aşa a trecut şi această vară, deoarece am avut de făcut foarte multe lucruri, atât cu voi, micii mei prieteni, dar şi acasă. Anul acesta este un an important pentru mine şi familia mea, deoarece fiul meu va merge la şcoală, în clasa întâi. Vor fi emoţii, cu siguranţă, dar va fi şi optimismul unui nou drum în viaţă. Pentru aceasta, a trebuit să facem câteva modificări în casă pentru a-i facem fiului meu camera lui, cameră unde îşi va face temele. Astfel că, am hotărât împreună cu soţia mea să zugrăvim întregul apartament. Am vrut să zugrăvim noi înşine, pentru că mare lucru nu părea a fi. Ei bine, prima impresie a fost destul de greşită, deoarece a fost destul de multă bătaie de cap. Însă, cu ambiţie, am trecut peste orice obstacol care ni se părea de netrecut şi am reuşit să terminăm totul în timp util, având în acelaşi timp satisfacţia lucrului făcut de noi şi mai mult decât atât, lucrului făcut bine.

Nu vreau însă să vorbesc în această postare despre ce am făcut acasă. Voi scrie despre ce am realizat noi, dragi prieteni, împreună, în timpul proiectelor. Primul lucru, şi cu siguranţă cel mai important, este că am învăţat cu toţii câte ceva din sensul verbului a ne implica. Am văzut că lumea în care trăim şi natura au nevoie de ajutorul nostru. Am realizat că trebuie să luăm atitudine atunci când nu ne convine ceva.

În al doilea rând, sunt sigur, că aţi realizat câte se pot face cu ajutorul unei camere de filmat ori al unui aparat de fotografiat. Sunt mijloace, pe care, chiar dacă sunteţi mai mici, puteţi să le folosiţi şi voi, făcând ceva creativ, nu numai pentru arhicunoscutele site-uri de socializare gen hi5 sau facebook.

De asemenea, am învăţat multe lucruri. Voi aţi învăţat de la mine şi, vă vine să credeţi sau nu, eu am învăţat de la voi. Eu nu sunt omul care pretinde că le ştie pe toate şi vreau să vă spun că nu îi suport pe cei care au impresia că sunt atât de deştepţi încât soarele se învârte după ei. Au numai o mască pe faţă, o mască cu care vor să ascundă faptul că sunt multe lucruri pe care, de fapt, nu le ştiu. Am avut o profesoară în facultate, care ne-a spus în felul următor: “Vai de profesorul care nu învaţă nimic de la elevii săi, deoarece acesta este condamnat la mediocritate!” Şi, credeţi-mă, mare dreptate a avut această profesoară. De aceea, îmi ţin mereu ochii şi mintea deschise pentru a mai învăţa câte ceva nou de la voi. De asemena, vreau să vă spun că am mare încredere în ideile voastre. De aceea, dragi prieteni, vă aştept cu păreri, propuneri pentru tema generală a anului viitor. Anul aceasta am încercat să ne implicăm şi ne vom implica ori de câte ori vom avea ocazia. Haideţi să facem ceva special şi anul viitor!

Vara aceasta, am găsit şi prieteni noi, prieteni de la care am avut de învăţat şi care se bazează pe noi. Sunt cei de la Fundaţia “Soul to Soul” care ne-au învăţat lecţia ambiţiei. Ne-au învăţat că atunci când îţi pui ceva în cap şi eşti îndeajuns de hotărât să faci ce ţi-ai propus şi pui pasiune în ceea ce faci, nu numai că vei reuşi, dar vei avea şi o imensă satisfacţie.

A fost o vară plină de evenimente care nu m-au lăsat să mă plictisesc. Am avut atâtea de făcut, încât nu am mai avut timp şi pentru pasiunea mea, fotografia. Dar nu regret, din contră, mă bucur că am reuşit să fac atâtea lucruri şi să împart cu voi, dragi prieteni, atâtea clipe frumoase.

Leave a Reply

vizitatori