Planuri de vacanţă
Aşa cum vă spuneam într-o postare anterioară de la începutul anului, vă propuneam ca anul acesta să fie anul implicării, anul în care să spunem ceea ce nu ne convine, să luăm atitudine, să ne implicăm. Numai aşa vom putea face lumea în care trăim un pic mai bună, astfel încât să se bucure de ea şi copiii copiilor voştri. Altfel, se va întâmpla aşa cum auzeam zilele trecute într-o reclamă: “Mă visez uitându-mă la păduri verzi în poze, iar fiul meu se va da cu skateboardul pe un munte de gunoaie”. Trebuie să luăm atitudine acum.
De aceea, dragi prieteni, vă propun ca anul acesta, proiectele pe care le vom face, să se desfăşoare pe ideea implicării. Vă propun să facem câteva filmuleţe, aşa cum am făcut şi anul trecut, dar anul acesta să schimbăm un pic abordarea. Dacă anul trecut am prezentat diverse locuri interesante, haideţi anul acesta să învăţăm împreună lecţia civilizaţiei, mai întâi noi pe noi şi, mai apoi, noi pe alţii.
De multe ori trebuie să vezi cu ochii tăi ca să te convingi de ceva. De aceea, ne propunem să jucăm un pic rolul “needucatului” care aruncă hârtii pe jos, nu respectă regulile bunului simţ şi crede că el este cel care poate face orice şi oricând.
Apoi, vom încerca să descoperim împreună câteva moduri plăcute de a petrece timpul liber, în afara modalităţilor deja consacrate, dar care nu sunt întotdeauna şi cele mai bune ori sănătoase. De ce să stăm prea mult în faţa computerului ori în faţa televizorului când afară ne aşteaptă o lume frumoasă să o descoperim.
Vom declanşa şi un război ecologic împotriva plasticului. Plasticul este bun, fără îndoială, însă, de multe ori, ocupă prea mult teritoriu din lumea noastră şi trebuie să luăm atitudine.
Suntem obişnuiţi cu confortul de astăzi. Apăsăm un buton seara şi camera este iluminată cu ajutorul curentului electric ori, dacă vrem să ajungem la Bucureşti, ne urcăm în maşină şi în trei ore ajungem acolo. Dar pentru toate acestea, avem nevoie de resurse, resurse pe care Pământul ni le pune la dispoziţie. Însă până când?
“Prietenul la nevoie se cunoaşte” spune un proverb şi este perfect adevărat. Dar, de multe ori, este bine să îi ajutăm şi pe alţii nu numai pe prietenii noştri. Vom încerca să descoperim semnificaţia verbului a ajuta, fără a pune condiţii ori fără a cere ceva în schimb.
Sunt câteva idei ale proiectelor pe care le vom face anul acesta. O să public programul proiectelor din această vară în secţiunea noutăţi în câteva zile. Aşa că fiţi pe-aproape!
May 25th, 2009 at 4:01 pm
Hello Geani. I am Diana Georgescu. Imi plac ideile pe care o sa le facem in acest an!
May 29th, 2009 at 11:29 am
Super fain :X ! Sunt foarte interesante ideile…!Imi plac la nebunie!